Sindromul Meniere

Sindromul Ménière este o afecțiune a urechii interne și se manifestă prin crize care constau în acufene (zgomote percepute anormal la nivelul urechii: țiuituri, păcănituri etc.), vertij (senzația de rotație a corpului și a obiectelor din jur) instalat brusc, hipoacuzie (scădera auzului) imediată cu revenirea lentă a auzului, senzație de plenitudine la nivelul urechii interne, tulburări de echilibru,  simptomatologie determinată de creșterea volumului endolimfei și modificării concentrației de electroliți din compoziția acesteia.

Cauzele de aparitie pentru Sindromul Meniere sunt: hipertensiunea arterială, alte tulburări vasculare, boli ale sângelui, tulburări hepatice, alergice, endocrine, intoxicații,  tulburări psihice. Dereglarea producției de endolimfă poate fi generată de infecții și procese inflamatorii locale, sifilis, expunerea la temperaturi foarte scăzute, traumatisme craniene sau spondiloză cervicală (prin tulburări ale circulației sagvine în zona vestibulară), stres foarte puternic, suprasolicitare intelectuală, schimbări bruște de presiune.

Simptomele primare includ: episoade recurente de vertigo, transpirații, pierderea auzului, țiuituri în ureche și senzație de plenitudine în interiorul urechii. Vertigo reprezintă un simptom extrem de neplăcut deoarece, pe lângă senzația de amețeală, experimentezi și o pierdere a echilibrului și chiar greață sau vărsături. Aceste episoade apar fără vreo atenționare prealabilă și durează de obicei între 20 minute și 2 ore sau mai mult (până la 24 ore). Pierderea auzului este variabilă, în special în stadiile incipiente ale bolii. Iar țiuitul reprezintă de fapt perceperea unui sunet gen sonerie, bâzâit, fluierat sau fâsâit în ureche. De obicei, crizele sunt „anunțate" de senzația de plenitudine a urechii și este de preferat să nu se desfășoare nici o activitate timp de cel putin 30 de minute (pentru a putea preîntâmpina accidentările).